Jocurile sociale si timiditatea la copii

        Timiditatea ascunde de cele mai multe ori o traire foarte intensa a unor emotii combinate ( teama de a fi respins, teama de a nu fi inteles, toleranta scazuta la esec, frica de a gresi).

        Atunci cand increderea in sine este la un nivel scazut, cand lipseste curajul de a te afirma, cand imaginea de sine sufera, copilul are manifestari specifice timiditatii ( cauta pemanent suportul afectiv si incurajarile parintelui, prefera sa se autoizoleze, foloseste autocritica in exces - dupa 5-6 ani -, se retrage din activitate sub diferite pretexte preferand jocul solitar ori simpla observare a celorlalti).

      Uneori, copii foarte mici (2-3 ani), sunt considerati a fi timizi. Debutul socializarii in cadrul altor grupuri (grup de joaca, gradinita etc) presupune suport si incurajare sporita, jocuri in care sa se exerseze formulele de prezentare si care sa il determine pe copil sa exploreze lumea noua din jurul sau si sa fie interesat de noi cunostinte.

         Mai tarziu, dupa debutul gradinitei, pedagogul este dator sa observe diferenta dintre comportamentele specifice copilului timid si cele specifice copilului dornic sa exploreze sau sa lucreze cu precadere individual. Acesta din urma, poate avea o inteligenta predominanta care il recomanda pentru activitatile individuale, in care se regaseste si care il ajuta din punct de vedere al stimei de sine. Sunt copii care au nevoie sa reuseasca singuri ori doar in colaborare cu indrumatorul lor.

       Copiii nu stiu daca sunt sau nu timizi. Atunci cand observam manifestarile timiditatii ii putem intreba ce se intampla. Cei mai multi dintre ei descriu emotiile pe care le traiesc pornind de la ,,curaj" si lipsa acestuia. Multi aduc in discutie teama ori dorinta de a fi lasati in pace. Interesante sunt descrierile starilor fizice asociate emotiei negative: ,,simt o gaura in burtica", ,,pana vine mami, nu pot sa vorbesc pentru ca ma doare capul", ,,am aici la inima ceva care ma tine".

      Copiii timizi nu participa activ la jocurile libere din gradinita sau din scoala. Pentru a-i activiza este nevoie de jocuri sociale dirijate de educator, jocuri care le confera un rol si le dezvolta optim competente emotionale si sociale.

      Am folosit cu succes un astfel de joc la grupe diferite de varsta.

     Portretul colegului meu....

     Cauta informatii despre un anumit coleg. Afla cat mai multe lucruri despre colegul tau intreband-o atat pe invatatoarea voastra cat si pe alti colegi. La sfarsitul cercetarii, mergi chiar la colegul tau si cereti-i informatiile necesare. Realizeaza un desen infatisandu-l pe colegul tau. Gaseste asemanari intre felul in care arata , preocuparile si preferinte lui si ale tale. Prezinta ,, Portretul colegului...." in fata clasei.

Jocuri sociale pentru copii

      Jocurile sociale pentru copii reprezinta o modalitate usoara si relaxanta de armonizare a relatiilor dintr-un grup, favorizand intercunoasterea, comunicarea si cooperarea. Cu ajutorul acestor jocuri se creeaza un cadru informal de relationare prin care facilitatorul incurajeaza spontaneietatea si libertatea de exprimare a participantilor. 

    Valori psihoeducative transmise prin jocurile sociale pentru copii:

- dezvolta un comportament prosocial, progrup prin acordarea importantei care se cuvine identitatii partenerilor de joc;

- dezvolta capacitatea de anticipare a reactiilor partenerilor prin recunoasterea corecta a emotiilor;

- pun bazele comunicarii asertive, negocierii si cooperarii, comportamente determinante pentru o buna adaptare la grup;

- capaciteaza participantii in vederea autoaprecierii realiste si a comunicarii despre potentialul personal;

- favorizeaza adecvarea comportamentelor acelor copii cu note opozitioniste sau de autoizolare ;

- pun bazele comportamentelor de asumare si angajare conform rolurilor fiecaruia;

- favorizeaza adecvarea comportamentelor in cadrul  activitatilor sociale: la restaurant, in magazin, la teatru, in vizita etc.

     Ce jocuri puteti adopta la nivel prescolar si scolar mic:

Jocul numelui:

Este nevoie de o minge pe care fiecare participant o prinde si o trimite mai departe, altui coleg pronuntandu-i numele.

Jocul poate fi transformat in functie de varsta copiilor. Pentru copii de clasele 3-4, de exemplu, facilitatorul poate solicita ca intr-o etapa anterioara copiii sa se prezinte astfel: ,,sunt Ionut cel istet" , adaugand numelui o calitate care a carei denumire sa inceapa cu initiala. Apoi, copiii isi transmit mingea dupa modelul: ,, prinde mingea Ionut cel istet"

Jocul sunetelor:

Copiii sunt impartiti in echipe de maxim 5 membri. Se alege o melodie simpla, cantata de facilitator sau la un instrument muzical. Fiecare echipa coopereaza la alegerea unui animal, a unui sunet specific si a unui cor de sunete care vor reproduce melodia initiala. 

Ex: echipa ratustelor canta in cor cantecelul ,,Melc, melc..."

Echipa pisicilor ( miau, miau) canta in cor cantecelul ,,Melc, melc..."

Jocul constructorilor

Copiii primesc materiale simple: sticle de plastic, betisoare, diverse hartii, cartoane,cutii,  lipici, creioane colorate etc. Facilitatorul formeaza echipe, fiecare echipa avand sarcina de a construi cu ajutorul materialelor o cladire. Fiecare echipa va realiza un proiect pentru cladirea construita si la sfarsit un reprezentant va vorbi despre functiile acesteia constructiei.

     Desi nu exista studii care sa vorbeasca concret despre beneficiile psihoeducative ale jocurilor sociale pentru copii, observatiile educatorilor care le folosesc descriu felul in care acestea incurajeaza manifestarea aptitudinilor copiilor, cooperarea, explorarea resurselor si descoperirea, rezolvarea problemelor la nivelul grupului cu ajutorul negocierii, comunicarea si relationarea pozitiva.

Intelepciune, iertare, iubire - Samanii Kahuna

      Samanii Kahuna ne arata o cale simpla care invita la iubire neconditionata, la gandire pozitiva despre sine si despre ceilalti, la intelepciune si iertare.

Invataturile unui Kahuna pot parea metaforele simple si delicate, dar ele sunt de fapt  adevaruri esentiale, intentii pozitive, ganduri curate, meditatie, frumos.

,,Daca vrei sa vindeci pe cineva o poti face vindecandu-te pe tine!"

     ,,Huna" inseamna ,,secret" , in timp ce kahuna este un maestru, nu unul superior celorlalti oameni, ci unul care ii serveste pe acestia, un maestru care si-a inteles menirea si stie ca doar impartasind din propria iubire, poate evolua, poate fi fericit.

    Practicile traditionale, folosite de Kahuna si adoptate de  terapeuti sau medici - pot fi usor respinse de mintile complexe care le intalnesc. Cautarile omului zilelor noastre se situeaza intre rational si stiintific. Orice actiune, orice gand trebuie sa aiba o justificare, facand din fiecare dintre noi un prizonier debusolat al propriilor ambitii, standarde sau frustrari.

,,Cum am ajuns un om ravasit?"

,,Mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile sunt semintele pe care le sadim in pamantul ei. Ele incoltesc si dau roade."

,, Voi inceta sa mai cresc buruieni in gradina mea!"

,,Plimba-te linistit prin gradina, smulge buruienile si sadeste doar semintele potrivite pentru a culege un rod bun!"

,,Atunci voi fi fericit?"

,,Daca impacarea si linistea gandurilor bune iti aduc fericirea, atunci, da, vei fi fericit!"

     Lumea noastra, a fiecaruia, raspunsurile pe care le primim de la ceilalti, tot ceea ce construim bun sau rau reprezinta o reflectare a ceea ce traim in interiorul nostru.

      Samanii kahuna considera ca lumea este creeata prin gandurile noastre. Prin aceste ganduri ii influentam pe ceilalti si le determinam comportamentele fata de noi. Suma acestor ganduri creeaza realitatea materiala care este asemeni gandurilor care o determina.

In ceea ce priveste lumea noastra interioara, ceea ce credem despre noi insine, se va intoarce acolo unde s-a nascut gandul. Afectiunile fizice sau de natura psihologica sunt cauzate de erorile noastre de judecata pentru ca trupul si sufletul sunt casa acestor ganduri. Tot gandurile vindeca, aducand echilibru, iubire si sanatate.

      Invatatura huna ne arata ca asumarea responsabilii propriilor judecati va conduce catre acceptarea faptului ca noi insine suntem creatorii evenimentelor de viata pe care le traim. Aceasta asumare presupune intorcerea la inocenta si iubire pura, fara obsesia puterii, a superioritatii, fara judecati asupra altora, dar si fara frica nejustificata, tristete, impulsivitate sau apatie. 

      Invatatura huna poate parea unora o metoda unica, insa principiile ei se regasesc in psihoterapiile moderne mai mult sau mai putin validate stiintific. Totodata, pentru omul credincios, Kahuna nu este un pastrator de secrete, ci doar un intelept a carui realitate simpla presupune rugaciune, ascultare si multumire. 

     Am regasit in intelepciunea huna o invatatura similara celei desprinse dintr-un studiu indraznet propus de americani unor parinti, chair in deceniul trecut. In cadrul studiului, li se inocula unor copii cu un nivel de inteligenta normal ideea ca sunt geniali. Materia de studiu era deosebit de complexa, activitatile psihoeducationale marsau pe cresterea nivelului stimei de sine si pe incurajarea explorarilor in spatiul interior - metoda in sine descriind perspective developmentale fabuloase...Surpriza a venit cand 89% dintre copii, s-au comportat la testele  finale ca niste genii, avand rezultate exceptionale.

De unde pleaca asemanarea? In invatatura unui Kahuna acelasi fenomen se traduce asa: ,,daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana va deveni un ostatic al gandurilor mele" . Fiecare va trebui sa isi asume responsabilitatea perceptiei asupra celor din jur deoarece comportamentele celorlalti in relatia cu noi sunt o consecinta a felului nostru de a gandi despre ei.

      Purificarea gandurilor presupune meditatie, rugaciune, mantra, intentii, in functie de alegerea fiecaruia. Pentru purificarea gandirii care a provocat o dificultate, pentru inlaturarea suferintei fizice si emotionale, un Kahuna spune asa:

,, Imi pare rau! Te rog, iarta-ma! Imi pare rau pentru ca te-am facut ostatic al gandurilor mele si fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv comportamentul! Iarta-ma1 Imi pare rau!"

Nu exista formatori sau formari in terapia iubirii si iertarii, nici scoli inalte care sa o complice...exista doar oameni.

Anxieteatea scoalara - abordare parentala, solutii

     Anxietatea de scoala poate aparea chiar la debutul scolaritatii ca urmare a unei inadaptari la noul mediu sau, mai tarziu, pe parcursul scolaritatii, ca urmare a unor schimbari care se petrec in cadrul procesului instructiv-educativ.

    In randurile de mai jos, voi incerca sa abordez intr-o maniera simpla, fara o terminologie psihologica pretentioasa, aceasta tulburare, dar si solutiile pe care un parinte le poate avea in vedere pentru a intampina  si rezolva dificultatile emotionale pe care le manifesta copilul sau.

    Uneori nici parintii si nici educatorii nu isi explica schimbarile emotionale din viata unui elev din ciclul primar. Ma refer la acele cazuri in care un copil caruia ii placea activitate scolara devine dintr-o data apatic, nemultumit, temator, refuzand uneori sa mearga la scoala sau chiar intrerupand brusc din motive medicale, greu de explicat, frecventarea scolii. Am avut o astfel de experienta, cu un elev de clasa a IV- a, un elev care pana la momentul dificil semnalat de parinti - refuz categoric de a mai veni la scoala - era  adaptat la mediul scoalar si avea performante notabile.

Semnele de debut ale acestei tulburari au fost insa clare:

- dezinteres pentru temele de casa;

- afirmatii precum:,, e foarte greu la scoala", ,,nu imi place la scoala";

- teama de a merge la scoala manifestata in fiecare dimineata nu doar verbal ci si prin tremurul vocii, plans, revolta si opozitionism;

- lipotimie( lesin), chiar la plecarea spre scoala sau in drum catre aceasta;

- autoagresivitate;

- neimplicare in activitatile scolare;

- refuzul de a dialoga cu invatatorul;

- dorinta de a pleca de la scoala in timpul orelor;

- fuga de la scoala sau chiulul, in timpul caruia copilul statea ascuns fara a face o activitate anume.

    Manifestarile de timpul anxietate scolara sunt diferite de la un copil la altul si debuteaza fie brusc, fie gradual, dar toate conduc la acelasi deznodamant.

    Parintele, desi constient ca se intampla ceva, mizeaza totusi pe o problema temporara care se va rezolva cu timpul. Din pacate, fara sprijin, problema nu se rezolva tatal, iar rezolvarea sa partiala implica riscuri pe care nu trebuie sa ni le asumam. Sigur, copilul poate sa revina in colectiv, obligat de parinte, isi poate reprima anumite manifestari atunci cand apare teama de pedeapsa, dar pe parcurs el poate fi predispus unei tulburari mai severe( depresie, anxietate sociala).

Schimbarile bruste din viata copilului si rolul lor negativ

Pana la momentul de cabinet s-au intamplat urmatoarele:

- la inceputul clase a IV-a familia si-a schimbat domiciliul, dar a pastrat aceeasi scoala pentru fiul lor. Odata cu schimbarea domicililului, s-a schimbat si orarul zilnic al copilului care dupa scoala era nevoit sa ramana intr-un program pe care nu il agrea.

- s-a renuntat pentru moment la orice activitate extrascolara, ceea ce a dus la pierderea legaturilor cu alti copii cunoscuti si chiar cu prietenii baiatului.

- va aprea doar sporadic prezenta bunicului in viata copilului, prezenta permanenta pana la momentul schimbarii domicililuli.

- dupa doua luni de la debutul anului scolar, la clasa a venit o noua invatatoare cu un stil didactic diferit, care a impus un nou regulament la clasa, regulament contestat de copil.

    Se poate spune, cunoscand istoricul schimbarilor din viata copilului, ca protestele si refuzurile sale sunt justificate, asta daca avem in vedere faptul ca un copil de 10 ani, nu a fost suficient pregatitit pentru a le face fata.

Cabinetul de asistenta psihopedagogica - refugiul copilului afectat de anxietatea scoalara

    Invatatorul indruma parintii catre cabinet si se pare ca aceasta interventie este de bun augur atat pentru parinti cat si pentru copil. Cunosc in sfarsit istoricul tulburarii, actiunile parintilor si numeroasele investigatii medicale care s-au facut pentru a determina o cauza exacta a lesinului.

Prima impresie: un baietel trist, retras, fara incredere in sine si in persoana din cabinet.

Dupa mai multe intalniri si dupa ce stabilim un program de frecventare a scolii( copilul nu mai frecventase scoala timp de 6 saptamani antarior debutului consilierii), reusesc sa gasesc un canal de comunicare si sa castig incredere si disponibilitate pentru activitatile noastre.

Interventia la clasa si consiliere invatoarei.

Este esentiala colaborarea cu invatatoarea clasei, care accepta atat programul nou al copilului cat si o ameliorare a regulamentului. Stilul didactic si relatia dintre invatator si copil se adapteaza constant la toate schimbarile aparute. Copilul primeste sarcini noi, este valorizat si incurajat permanent. Atitudinea pozitiva si incurajarile invatatoarei fac minuni, conducand destul de rapid catre un castig major de incredere si imagine pozitiva de sine pentru copil.

Inities un program de consiliere educationala, la clasa,  bazat in special pe jocuri, avand si ca obiective prioritare adaptarea benefica la reguli a scolarului si exploatarea resurselor personale in vederea ameliorarii comunicarii intra si interpersonale.

Familia+bunicul

     Familia copilului reuseste sa revina la un program care sa ii permita baiatului reintoarcerea in grupurile vechi si la activitatile extrascolare preferate ( cercul de engleza si cercul de informatica). Interventia in familie consta si in aplicarea unui program de reguli cu puncte menit sa amelioreze in timp comportamentul opozitionist al copilului. Stabilim impreuna regulile si recompensele, iar baiatul este incantat si pregatit pentru o noua etapa.

    Tot acest proces s-a derulat pe parcursul a  mai bine de trei luni, dar s-au indeplinit 80% dintre obiective si pot spune ca aceasta este o reusita. Ceea ce a contat cu adevarat a fost implicarea parintilor si disponibilitatea cadrului didactic de a sprijini procesul de consiliere.

Regresia emotionala - simptome manifestate in comportamentele copiilor

      In procesul de educatie, parintele incearca sa isi explice multe dintre comportamentele copilului atunci cand acestea sunt inadecvate, deranjante sau chiar ingrijoratoare. In randurile de mai jos, sunt prezentate acele comportamente  care duse la extrem ne indica trasaturi regresive la care trebuie sa fim atenti.

Comportamentele copiilor care indica reactiile regresive (Lehrbuch der Psychophatologie des Kindesalters - E. Benjamin)

Negative:

Agitatie

Disipare

Lipsa sentimentului datoriei

Instabilitate

Impulsivitate

Furie

Inconsecventa

Inadaptare

Exigenta nejustificata fata de ceilalti

Neglijenta

Lipsa igienei

Izolare

Vorbeste mult

Indisciplina

Sensibilitate exagerata

Fara vlaga

Distrare

Pozitive

Naivitate

Tandrete

Amabilitate

Imaginatie bogata

Alte comportamente: Dorinta imperioasa a proximitatii corporale a mamei sau a doicii. Nerenuntarea la hrana lichida. Opozitionism fata de educatia igienei.

Mai tarziu: Neliniste, nerozie puerila si lipsa de seriozitate, egoism naiv. Incearca sa se impuna fata de cei mai mici sau sa fie protejat de copiii mai mari. Lipsa de autonomie si atasamentul excesiv sau tirania fata de propria mama indica regresia.

La scoala: Se joaca precum un copil mic, manifesta neseriozitate, refuza imperativul categoric al datoriei, agitatia psihomotorie este dublata de lipsa de concentrare si nu se implica ,,de fel" in activitati de invatare. In timpul jocului sicaneaza, nereusind sa respecte nicio regula si fiind incapabil sa isi comunice nevoile.

Simptome bazate pe o reactie de regresie:

Ticuri (clipitul convulsiv al ochilor, tusea, trasul nasului, clampanitul limbii, miscari ale muschilor fetei).

Emurezisul si encomprezisul, nu se explica prin cauze organice, intarzieri in dezvoltarea limbajului.

Retardul motor, agitatie si impulsivitate.

Max Pulver clasifica pentru specialisti indicii de infantilism care se inrudesc cu cei de regresie.

1) Fuga de raspunderi si lipsa de maturitate

2) Lipsa de perspectiva - labilitate afectiva, incapacitate de a configura viitorul, prizonierul detaliului, nu surprinde detaliul, nu pune intrebari.

3) Supraestimarea de sine: Consecinte - realitatea este deformata, lume proprie, lipsa empatiei, nu intelege semenii. Defect de simpatie obiectuala.

4) Incapacitate de a infrunta realul, lume proprie, prizonierat.

5) Acaparare, aviditate, spionaj, minciuna.

Infantilismul impiedica tot procesul creativ. In spatele unei pretinse aparente putem decela o trasatura regresiva, care este cauza retardului si unde trebuie sa cautam explicatia numeroaselor esecuri care nu ar fi trebuit. sa se produca daca am lua in calcul doar inteligenta subiectului.

Sursa: Testul Arborelui - Karl Koch

Fobia sociala sau tulburarea de anxietate sociala - la copii. Repere pentru parinti si educatori

       Marius are 12 ani. Face parte dintr-un colectiv scolar nou si se teme sa isi faca prieteni printre colegi. In timpul orelor este retras, prefera sa evite contactul vizual cu profesorii, fiindu-i frica sa comunice cu acestia. Se teme sa nu greseasca si sa nu fie ridiculizat. Este ingrozit de gandul ca ar putea spune ceva care sa para prostesc si de aceea nu iese din banca si nu vorbeste cu colegii nici in timpul recreatiei. Desi ar dori sa aiba prieteni, sa se joace, de fiecare data cand se afla in apropierea unui grup, se teme sa i se alature, inima ii bate cu putere, tremura si nu poate vorbi. Dirigintele clasei a observat dificultatile baiatului si l-a indrumat catre cabinetul de consiliere din scoala. Aici, Marius a primit ajutorul de care avea nevoie.
       Situatia prezentata este reala si din pacate nu este unica. Foarte multi copii trec printr-o astfel de drama. Este drama de a suferi de fobie sociala si doar observatiile atente ale parintelui sau educatorului asupra comportamentelor copiilor pot sta la baza rezolvarii unei astfel de probleme.

Cum stim ca un copil sufera de fobie sociala?

1. Manifesta dificultati de comunicare intr-un grup sau la scoala.

2. Are foarte putini prieteni pentru ca ii este greu sa se afle printre oameni.

3. Evita contactul cu ceilalti copii chiar si atunci cand este vorba despre activitati de joc si distractie.

4. Prefera in mod nejustificat sa se izoleze.

5. Este ingrozit la gandul ca in timpul orelor va trebui sa raspunda intrebarilor profesorului chiar daca este pregatit sa o faca si cunoaste raspunsurile.

6. Este nelinistit atunci cand se afla intr-o multime ( la petreceri de copii, la activitatile extrascolare etc).

7. Nu suporta ideea de a se prezenta cuiva si manifesta ostilitate fata de astfel de situatie.

Cand o simpla teama devine tulburare de anxietate sociala?

Din pacate, copii, adolescenti si adulti se confrunta cu aceasta teama nejustificata de a se manifesta in public. De la situatii simple ( a te prezenta unei persoane noi) pana la situatii mai complexe ( discursuri sau inteventii verbale in spatiul public) se pune o singura intrebare: cat de mare este aceasta teama? Teama despre care vorbim nu se masoara neaparat in forta sa deoarece emotiile sunt ,,ingrozitoare" pentru cei care le traiesc. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca aceasta groaza nu se justifica in mod real. Ea ,,apartine" doar celui care o traieste si care o argumenteaza doar pentru sine.

Atunci cand fobia are legatura cu o situatie pe care copilul nu o poate evita, se impune interventia unui specialist.

Cine poate ajuta? Medicul, psihologul, psihoterapeutul sau consilierul din scoala sunt specialistii care au ,,in tolba lor sagetile" pentru a te apara de ,, atacurile" fobiei sociale.

De cat timp este nevoie? Terapiile de scurta durata presupun o interventie de tipul ,,aici si acum" , centrata pe formarea unor deprinderi cognitive noi si dobandirea unor comportamente adaptate. Sedintele de relaxare, art terapia, un grup de suport, exersarea unor abilitati specifice imediat ce au fost dobandite - aduc linistea, seninul si curajul in viata aceluia care odata a suferit de anxietate sociala.

Parintele nu trebuie sa ezite atunci cand observa manifestari specifice anxietatii de orice fel. A spune despre copil: ,, este timid...se retrage, nici prieteni nu prea are.E doar mai rusinos" , fara a fi ingrijorat si fara a cere ajutor, nu inseamna ca problemele vor disparea de la sine cu timpul. Starea anxioasa va persista, se va accentua afectand psihosomatic dezvoltarea copilului si evolutia personalitatii sale, blocandu-l intr-o ,,lume goala".

Roluri pe care e bine sa le eviti in relatia dintre tine si copilul tau

      Atunci cand parintele isi asuma un anumit rol in familie, e bine sa stie in ce masura aceasta asumare influenteaza dezvoltarea abilitatilor socio-emotionale ale copilului, daca rolul ,,psihologic" se raporteaza cu precadere la acesta.

Ceea ce face ca anumite roluri parentale sa fie asumate gresit este mesajul transmis si atitudinea asociata acestuia.

Precizarile ISMB privind evaluarea si inscrierea copiilor in clasa pregatitoare si inclasa I in anul scolar 2012-2013

Precizări privind evaluarea psihosomatică în vederea înscrierii copiilor în clasa pregătitoare și în clasa I pentru anul școlaar 2012-2013

1. Centrele de evaluare psihosomatica în vederea înscrierii copiilor în clasa pregatitoare si în clasa I pentru anul scolar 2012-2013 sunt:

sector 1 - SCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 5 "CORNELIU POPESCU" (CALEA VICTORIEI NR. 114, tel 021/316.99.18)

sector 2 - SCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 24 (STR. TUNARI NR. 52, tel 021/210.71.85)

sector 3 - SCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 195 (STR. LUNCA BRADULUI NR. 2, tel 021/340.45.55)

sector 4 - SCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 190 "MARCELA PENES" (STR SERG. NITU VASILE NR 16, tel 021/332.46.89)

sector 5 - SCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 128 (STR ION CREANGA NR 6, tel 021/410.22.19)

sector 6 - SCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 117 (STR. FABRICII NR. 22, tel 021/430.20.40)

2. Evaluarea prescolarilor se va realiza în perioada 20-29 februarie 2012 (cf. Calendarului înscrierii în clasa pregatitoare si în clasa I pentru anul scolar 2012-2013, Anexa II la ordinul MECTS nr. 3064/2012) în centrele mentionate la punctul 1, în intervalul orar: 8.30 – 18.00.

3. Parintii pot face programare pentru realizarea evaluarii psihosomatice a copiilor la numarul de telefon: 031.405.31.15/0770.846.923, în zilele de 15, 16 si 17 februarie, în intervalul orar 9,00-17,00.

4. Copiii, însotiti de parinti/tutori legali, se pot prezenta în vederea realizarii evaluarii psihosomatice la oricare dintre cele 6 centre mentionate la punctul 1.

5. Cererile prin care parintii/tutorii legali solicita evaluarea psihosomatica a copilului vor fi furnizate de catre centrele de evaluare si vor fi completate în ziua evaluarii copilului.

6. În vederea realizarii evaluarii psihosomatice a copiilor, parintii/tutorii legali vor obtine în prealabil o adeverinta de la medicul de familie/pediatru prin care se atesta ca prescolarul este “clinic sanatos”/ “apt pentru scoala”.

7. Adeverinta medicala va fi prezentata comisiei de evaluare.

8. Evaluarea psihosomatica a copilului se va realiza în prezenta parintelui/tutorelui legal care îl insoteste.

9. Rezultatul evaluarii psihosomatice va fi comunicat în scris a doua zi de la data evaluarii parintelui care a solicitat evaluarea (conform art. 7 (5)). Rezultatul va fi ridicat de la centrul care a realizat evaluarea, în intervalul orar 16-20.

10. Rezultatul evaluarii dezvoltarii psihosomatice nu poate fi contestat (conform art. 7 (5))

Conform Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti

Principalele nevoi care motiveaza comportamentul copilului

      Nevoile care motiveaza comportamentul copilului sunt dintre cele mai diverse, de la cele care ii asigura confort fizic ( hrana, locuinta, imbracaminte, igiena) pana la cele care genereaza o adaptare optima la mediul social in care se va integra copilul dupa varsta de trei ani. La fel de importante sunt nevoile legate de sanatatea fizica si psihica a caror satisfacere conduce catre o dezvoltare adecvata din punct de vedere bio-psiho-social a copilului.

      Descrierea punctuala a nevoilor ne ajuta sa intelegem copilul si semnalele pe care acesta le transmite prin comportamentele sale.

Afectiune, dragoste, iubire

      Acestea sunt nevoi pe care copilul le are permanent in relatia psihologica dintre el si parintii sai. Afectiunea manifestata de parinte, in orice imprejurare, chiar si atunci cand copilul greseste este esentiala si ii creeaza copilului confort psihic. Iubirea declarativa si iubirea manifestata neconditionat nu sunt unul si acelasi lucru.

      Ex: sunt parinti care uneori folosesc destul de facil afirmatia:,, daca ma superi, nu te mai iubesc!" , in timp ce alti parinti isi asigura copilul de iubirea lor si atunci cand cei mici grecesc. ,, Desi comportamentul tau nu a fost potrivit, eu te iubesc si vreau sa iti arat cum ar fi bine sa te comporti..."

      Ultima comunicare face parte din registrul ,, disciplinarii pozitive" care reprezinta o alta nevoie coplementara a copilului.

      Disciplinarea presupune ascultare si intelegere din partea parintelui si i se pot asocia atingeri adecvate, incurajari nonverbale ( o bataie usoara pe umar, aplauze sau imbratisari) care ii sporesc copilului increderea in sine si in parintele sau.

Aprecierile oneste si respectul

      Acestea sunt nevoi specifice care presupun valorizarea copilului, manifestarea increderii in resursele sale, in capacitatea sa de a alege, de a se integra in familie de pe o pozitie de membru cu drepturi recunoscute de catre maturi.

     Parintii si relatia lor reprezinta un model. Felul in care acestia isi declara si isi manifesta aprecierea reciproca, respectul, dragostea si suportul ii ofera copilului securitate si incredere in sine. Parintele care stie sa ii spuna copilului ,, multumesc" , ,,te rog frumos" sau ,,imi cer scuze" castiga respectul propriului copil invatandu- l fara prea mare efort sa respecte la randul sau.

Timpul de calitate si rabdarea

      Copilul are nevoie de timp alaturi de parintele sau, timp util pentru sine, plin de invataturi morale, timp care il ajuta sa isi formeze deprinderi de comunicare si relationare. La randul sau, numai printr-un timp de calitate ( jocuri de rol, conversatii pe teme prestabilite, povesti cu morala, lecturi terapeutice) oferit copilului, parintele isi va satisface cu adevarat nevoia de a sta langa propriul copil. Rabdarea este conditia esentiala pentru a ,,functiona" corespunzator in aceasta relatie ca un parinte responsabil si preocupat de educatia din familie.

     O alta nevoie pe care o are copilul este manifestarea creativitatii parintelui. Jocurile, jucariile, povestile vin ca atare dar ele nu pot avea valente educative majore daca nu sunt adaptate nevoilor copilului.

     Ex: daca te vei juca jocul ,, Nu te supara frate" cu un copil care are o toleranta minima la esec, stimuland in continuare competitia si dorinta de a castiga a copilului, acesta isi va accentua frustrarile legate de infrangere.

      Copilul trebuie pregatit pentru esec mai mult chiar decat pentru succes. Numai daca stim sa ne adaptam unui esec vom reusi sa gustam cu adevarat succesul. Sigur ca a-l educa pe copil in spiritul performantei scolare si personale este de asemenea o valoare si chiar o nevoie. Acest lucru este bine a se face insa numai in concordanta cu aptitudinile copilului si mai putin cu dorintele parintelui.

Consecventa si corectitudinea

      Foarte important pentru foramarea unei imagini pozitive de sine la copil este consecventa parintelui. Regulile, laudele, recompensele,sanctiunile trebuie pastrate continuu si aplicate atunci cand este nevoie. Rgulile nu sunt numai pentru copil. Adultul trebuie sa faca dovada ca si el respecta reguli, nu doar vorbind copilului despre regulile de la serviciu, de exemplu, loc pe care un copil nu il poate percepe si intelege concret. In familie toti membri au reguli si le respecta. Numarul si formularea acestora va tine cont de varsta fiecarui membru.

      In randurile de mai sus am descris o parte a nevoilor copilului facand referire la comportamente. Pentru o disciplinare pozitiva a copilului fiecare parinte este bine sa priveasca cu realism comportamentele copilului si sa masoare dezirabilitatea acestora, constientizand unde si cum trebuie sa intervina.

Despre consiliere - repere pentru consilieri incepatori (1)

,,Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul."

                                                                                                                                      Confucius

Asociaţia Britanică de Consiliere: dă următoarea accepţie termenului consiliere: “vorbim de o relaţie de consiliere atunci când o persoană (consilierul) este de acord în mod explicit să ofere timp, atenţie şi respect altei persoane (client). Scopul consilierii este de a oferi clientului şansa de a explora, de a descoperi şi de a  clarifica modalităţile optime de a-şi trăi propria viaţă, de a avea o existenţă fericită”.

Specialistii in psihoeducatie au conturat mai multe tipuri majore de consiliere in functie de specificul grupurilor tinta si de scopurile procesului:

- consilierea individuala;

- consilierea de grup;

- consilierea vocationala;

- consilierea multiculturală (cross-sultural counseling: în comunităţile multiculturale, pentru minorităţi etc.)

- consilierea educationala.

     Consilierea poate fi definita ca un proces in care un profesionist stabilieste o relatie bazata pe incredere cu o persoana care are nevoie de sprijin.

      Prin consiliere, clientii sunt ajutati sa se cunoasa mai bine (sa isi constientizeze si sa isi inteleaga problemele, emotiile, aptitudinile, valorile, interesele), sa ia decizii importante, sa rezolve cu succes situatiile problematice, sa isi dezvolte optim resursele personale.

      Consilierea vocationala tine cont de interesele, abilitatile si cunostintele persoanei in chestiune, precum si de contextul psihosocial al persoanei. In abordarea sa consilierul va lua in considerare competentele individuale, interesele clientului, resursele personale ale acestuia, cautand impreuna strategii eficiente de utilizare a descoperirilor in scopul atingerii cu succes a obiectivului supraordonat – obtinerea unui loc de munca care sa corespunda cerintelor personale si profesionale ale solicitantului.

      Orientarea profesionala reprezinta demersul  in cadrul careia beneficiarul este ajutat sa-si contureze si sa accepte o imagine de sine (in ceea ce priveste rolul sau in societate) potrivita cu realitate.

      Orientarea carierei presupune achizitionarea unui ansablu complex de instrumente pe care persoana consiliata le constientizeaza si le vlorifica in interactiunile sale socio-profesionale indiferent de natura acestora si de nivelul la care sunt stabilite.

Accesele de furie (,, temper tantrum") - la copii

Situatia concreta

Copilul se afla impreuna cu parintele, la cumparaturi. Copilul ii cere parintelui sa ii cumpere una dintre jucariile pe care le vede pe raft. Avand alte prioritati, parintele refuza. Reactia emotionala imediata a copilului: plans, furie, tipete - atragerea atentiei celor din jur.

Comportamentul tipic al parintelui, ca reactie la atitudinea opozitionista a copilului:

- ton ridicat;

- amenintari ,, Este ultima oara cand vii cu mine la magazin!"

- ironizarea si umilinta prin comunicari de genul: ,,Toata lumea ne priveste si rade de tine..."

- etichetarea : ,, Daca stiam ca esti rau, nu te mai luam"

- promisiuni ,,fara valoare" : ,,Iti promit ca iti cumpar alta jucarie..."

- conditionari inutile ,, Vei primi jucaria atunci cand vei invata sa te comporti!"

Ce trebuie sa stie parinte?

1. In timpul crizei de furie, copilul nu mai ,,gandeste limpede", intampinand cu ostilitate orice comportament al parintelui, exceptandu-l pe cel de cedare.

2. Prin aceasta reactie, copilul doreste fie sa va atraga atentia asupra unei nevoi sau frustrari care deriva din neindepinirea acesteia chiar de catre Dvs, precum aceea de a-l valoriza in timpul oricarei actiuni in care este inclus( cumparaturi, jocuri...), fie asupra dorintei de autonomie.

Alternative sanatoase de comportament parental:

1. Pana la 5 ani.

Redirectionarea atentiei copilului. Fiti creativi, veseli, surprinzatori, fara a minti.

,, Vom merge repede, repede la standul cu paine, pentru ca vreau sa te rog sa ma ajuti sa aleg painica proaspata..." de aici continuati cu diferite comunicari antrenante. Nu va opriti, implicati copilul valorizand-ul si laudandu-l!

Scoaterea din context: in cazul in care criza continua, iesiti afara din magazin.

Putei sa faceti un exercitiu de relaxare, daca anterior acesta este cunoscut de copil. ,, nu te supara ca nu e bine...numara pana la 10" sau, daca nu doriti sa atrageti atentia asupra emotiei negative traite anterior, ii propuneti sa respirati adanc si sa numarati impreuna.

Asigurati-va ca acum, copilul s-a linistit. Intrebati-l pe copil daca doreste sa continuati impreuna cumparaturile sau vrea sa ramana afara cu celalalt parinte sau sa plecati acasa.

Daca veti continua cumparaturile impreuna, antrenati copilul, dandu-i, de exemplu, lista de cumparaturi si un pix si rugandu-l sa va monitorizeze activitatea sau sa va ajute in orice fel.

2. Pentru copii mai mari de 5 ani.

Este utila pregatirea pentru cumparaturi care trebuie transformata intr-o rutina ori de cate ori plecati la magazin.

Copilul va avea 2 sau 3 responsabilitati in timp ce va aflati la magazin.

Ii vorbiti despre prioritati si suma de bani pe care o aveti.

In timpul unui acces de furie, puteti folosi consecintele logice si naturale prin care il informati pe copil despre hotararea de a parasi magazinul daca va continua sa planga.

Rezultatele pozitive ale exersarii unui comportament parental dezirabil, nu vor intarzia, iar parintele va fi pregatit mereu sa raspunda natural, acceselor de furie ale copilului in orice situatie, fara sa raneasca.

Repere educationale pentru activitatea de consiliere

Tipurile comportamentale si drepturile noastre asertive

Oamenii supusi:

- Isi ascund sentimentele si parerile

- Sunt nehotarati

- Se scuză permanent

- Au un contact vizual slab si o postura umila

- Le permit celorlalti sa ii domine

Oamenii asertivi

- Oferă opinii si isi comunica sentimentele

- Sunt hotarati

- Înfrunta problemele

- Au un bun contact vizual si o postură deschisa

- Isi exprima direct parerile, tinand cont de sentimentele celorlalti

Oamenii agresivi in comunicare:

- Intrerup mereu discutiile

- Ascund informatiile si parerile personale

- Domina discutia si nu sunt buni ascultatori

- Vorbesc tare, jignesc si sunt sarcastici

- Au un contact vizual puternic si o postură dominantă

Tehnici de manifestare a unei atitudini pozitive:

- ascultaţi ceea ce spune interlocutorul şi arătaţi-i acestuia că îl auziţi şi îl înţelegeţi;

- decideţi ce doriţi să comunicaţi;

- comunicaţi, cât mai prompt posibil, ceea ce gândiţi sau simţiţi;

- spuneţi ceea ce doriţi să se realizeze;

- fiţi precis şi priviţi interlocutorul în ochi.

Asertivitatea este:

1. abilitatea de a comunica emotiile, nevoile, opiniile intr-o maniera care nu incalca drepturile celorlalti;

2. o abilitate pe care o poti invata;

3. o modalitate de a te comporta si de a comunica care te va ajuta sa ai mai multa incredere in tine si va demonstra ca ai respect fata de cei din jur.

...Distingeti mai multe tipuri de agresivitate.

...Numiti care sunt dezavantajele acestei forme de manifestare.

...Cand devenim agresivi?

Drepturile asertive

Am dreptul să…

• mă respect pentru cine sunt şi pentru ceea ce fac.

• decid care sunt priorităţile mele

• am propriile valori, credinţe.

• le spun celorlalţi cum doresc să fiu tratat.

• greşesc fără să fiu ridiculizat.

• am relaţii sociale pozitive, în care să mă simt în siguranţă şi respectat(ă).

• spun „NU” , să refuz ceva atunci când ştiu că nu mi se potriveşte, fără să mă simt vinovat(ă).

• cer informaţii, atunci când mă intereseză ceva.

• fiu ascultat(ă) şi luat(ă) în serios.

• fiu fericit(ă).

Cum se poate creşte asertivitatea?

- Ascultă ce spune celălalt

- Arată-i că l-ai auzit şi îl înţelegi

- Hotărăşte ceea ce vrei să spui

- Spune ceea ce gândeşti sau simţi cât mai repede

- Spune ce ai vrea să se întâmple

- Nu uita să fii specific şi să-l priveşti în ochi!

De ce ,,schiopatam" in comunicare?

Fiecare dintre noi a experimentat la un moment dat sentimentul nesigurantei in comunicare.

,,Poate nu am vorbit pe intelesul lui?1?1"

,,Cred ca am o problema de comunicare!"

Pentru a intelege despre sine cat de buni comunicatori suntem, este esential sa raspundem la intrebarile despre cum am invatat sa comunicam. Nu este simplu si presupune o autoexplorare, un drum inapoi la nivel mental, catre copilarie, parinti, educatori si toti cei pe care uneori ii auzim ca un ecou in timp ce noi insine comunicam.

,, Am cazut si ma doare!" zice baietelul...

,,Si de ce plangi ca o fetita?"... intreaba tatal?

In copilarie, maturii ne dicteaza - fara intentii rele - emotii si sentimente. In exemplul de mai sus parintele ii spune copilului:,, Barbatii nu plang, ei sunt puternici! Femeile sunt slabe, emotionale si de aceea se vaicaresc!"

Aceasta atitudine amprenteaza copilul si din pacate poate produce o amputare la nivel emotional, o infranre a naturii umane.

,,Cuvintele stiu despre noi lucruri pe care noi nu le stim despre ele"

                                                                                       Rene Char

Experientele pe care le avem zilnic ne demonstreaza cat de important este sa iti croiesti cu grija tiparul comunicarii tinand cont de impactul pe care mesajul tau il va avea asupra celorlalti. Este inutil sa te astepti de la copil, sef sau partener de viata, sa inteleaga un mesaj schilodit de propria incapacitate de a-l transmite; de o atitudine contradictorie, de nesiguranta...Asa se naste dezamagirea, dintr-o autoamagire ca am facut totul, cand de fapt nu facem mare lucru.

,, Nu! Nu ai dreptate!"...Aceasta exprimare e bine sa dispara.

Asa se nasc barierele in comunicare. Din mesaje negative si dominatoare, ale caror victime am fost fiecare.

Celalalt poate invata de la tine.

,,Cu X nu te poti intelege; are impresia ca detine adevarul absolut."

Oare de ce? Pedagogii, parintii stiu intotdeauna ce este bine...Autoritatea lor este greu contestabila in copilarie, iar la adolescenta razvratirea poate fi dureroasa.

,,Parerea mea este ca..." NU INSEAMNA ,,Parerea mea este alta."

In primul mesaj comunicatorul este liber si asertiv, sentiment pe care i-l induce si celuilalt. In al doilea el lasa loc debutului si continuarii disputei.

Esti cu adevarat fericit atunci cand ceea ce gandesti este in concordanta cu ceea ce simti si cu ceea ce transmiti!

Atunci cand autocomunicarea functioneaza, cand esti fericit cu ceea ce reusesti sa iti transmiti, poti merge mai departe...

Este esential sa ai un mesaj bun pentru tine. Un mesaj pe care sa ti-l transmiti zilnic. Un mesaj cooerent si in concordanta cu realitatea pe care o traiesti. Reusita personala este determinata si de autocomunicare.

De ce elegi sa taci?

Tacerea nu este de aur...mereu! Ea poate fi uneori un fier ruginit. Ea este cu siguranta, o forma de aparare pe moment, care pe termen lung te va transforma intr-o persoana usor de manipulat.

Ce este de aur? Comunicarea asertiva, eficienta cu tine insuti si cu celalalt.

Asculti sau transferi totul asupra ta?

,,Operatia a fost groaznica!"

,,Desi nu am fost niciodata operat, inteleg cum te simti?"

,, Astazi la serviciu, m-am simtit destul de obosit."

,,E normal...a fost o zi foarte innorata"

A asculta este cel mai nobil lucru intr-o comunicare!

"Avem doua urechi si doar o gura, pentru a putea asculta de doua ori mai multe decat putem vorbi" (Epictet)

....si nu e greu! Gandeste-te cat de important este pentru tine sa fii ascultat fara ca celalalt sa se identifice inutil si gresit cu tine confiscandu-ti mesajul.

Singurul efort pe care il presupune comunicarea este sa nu faci vreun efort!

Debutul scolarizarii si maturitatea specifica, determinata la copil prin ,,proba deformarii bulgarelui".

        A pregati copilul pentru scoala nu inseamna a-l invata prematur sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca. O astfel de pregatire poate fi privita ca un proces de dezvoltare a acelor insusiri si capacitati care vor permite o adaptare usoara a copiilor la cerintele clasei I si nu ca o instruire mai timpurie, coborand in mod mecanic o parte din sarcinile acestei clase in gradinita.

       O astfel de pregatire are la baza cerintele privitoare la continuitatea intre diferite trepte ale sistemului de invatamant. Gradinita are misiunea de a preda scolii copii vioi, energici, interesati si dornici sa invete, sociabili si increzatori in activitatea educatorului. Cu toate aceste calitati, ei sunt totusi copii iar interesele si nevoile lor sunt indreptate in special catre joc si formarea unor deprinderi si achizitii prin intermediul jocului.

       Debutul scolarizarii inseamna modificarea substantiala a regimului de viata si aparitia unor probleme specifice in adaptarea copilului la viata si activitatea scolara.
       La dezvoltarea si educatia omului contribuie o multitudine de factori psihologici sau sociali: familia, scoala, mediul natural si cel socio-cultural.

       Educatia prescolara este determinata in aceasta incercare de integrare in procesul instructiv-educativ a copilului inca de la varsta de sase ani.

       Maturitatea scolara constituie ,,expresia unei faze de dezvoltare a copilului, ea marcand acel nivel al dezvoltarii la care activitatea de tip scolar poate contribui din plin la dezvoltarea in continuare a personalitatii sale. Acest nivel se plaseaza de obicei intre 5 si 7 ani’’.(B. Zorgo, I. Radu- Studii de psihologie scolara, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979, p.300).

       In perioada scolara mica se dezvolta cunoasterea directa, ordonata, constientizata prin lectii dar creste si invatarea indirecta, dedusa.

       La 6 ani apare primul demers logic: copilul este capabil sa combine pe plan mintal 2 sau mai multi biti de informatie pentru a forma o concluzie. Aceasta operatie mintala este una concreta, deoarece are loc in prezenta obiectelor sau a reprezentarilor imediate ale acestora. Daca inlocuim obiectele cu enunturi verbale, actul respectiv de gandire devine inoperant. Operatiile concrete se bazeaza pe informatii perceptive. Astfel, daca un copil de 6 ani percepe ca obiectul A este mai mare decat obiectul B, iar obiectul B este mai mare decat obiectul C, atunci el poate deduce mintal ca obiectul A este mai mare decat obiectul C.

PROBA DEFORMARII BULGARELUI

       ,,Proba deformarii bulgarelui” (dupa Piaget & Inhelder 1965) pune in evidenta aparitia primei operatii concrete a gandirii: conservarea cantitatii. Insusirea notiunii de numar este conditionata de conservarea cantitatii.

        Este o proba predictiva pentru reusita scolara la inceputul clasei I. De regula se recomanda ca acei copii care nu au consevarea cantitatii sa mai ramana un an in gradinita.

        Se utilizeaza un bulgare de plastilina modelat sub forma sferica. In prima faza bulgarele este impartit in fata copilului in 2 sfere egale. In a 2-a faza una dintre cele doua sfere este alungita tot sub privirile copilului si acesta este intrebat unde este mai multa plastilina. Copilul care nu are conservarea cantitatii va raspunde ca in tubul alungit. In faza a 3-a se alungeste si al 2-lea bulgare pana seamana cu primul iar apoi primul tub de plastilina este divizat in 2-3 tuburi mai mici pe lungime. Copilul este intrebat unde este mai multa plastilina. Si de aceasta data copilul care nu are conservarea cantitatii va raspunde ca acolo unde sunt mai multe tuburi.

        Gandirea acestui copil este inca dominata de perceptie, de modificarile fizice. El sustine neconservarea cantitatii desi toate operatiile s-au facut sub ochii lui.

Aceeasi proba se poate realiza cu lichid. Se utilizeaza doua pahare cu forma si dimensiuni identice (A1 si A2 ) in care se toarna un lichid colorat pana la acelasi nivel. Apoi, sub privirile copilului, lichidul din paharul A2 se varsa in doua pahare mai mici de dimensiuni diferite ( B1 si B2). Copilul este intrebat unde este mai mult lichid ( in A1 sau B1+B2 ). Daca nu are conservarea cantitatii el va alege a 2-a varianta.

        Reusita activitatiilor educationale depinde in mare masura de analiza si respectarea specificului psihoindividual al fiecarei varste si chiar al fiecarui copil. Numai astfel, proiectarea si organizarea actului educational poate reprezenta un raspuns la necesitatile de informare si formare a copilului.

Minciuna la copii - in ce masura este determinata chiar de parinte?

     Incep prin a povesti o intamplare adevarata.

O fetita de clasa a II-a, care isi face temele tot timpul si care, desi are un volulm mare de munca zilnic atat la scoala cat si acasa, nu se plange niciodata, gasind timp si pentru joc - uita sa scrie pentru a doua zi, la limba romana un rezumat al unei lecturi. Doamna invatatoare se declara foarte surprinsa si ii atrage atentia destul de dur, fapt care a facut-o pe fetita sa se rusineze si chiar sa se supere. Ajunsa acasa, ii spune mamei, care ca niciodata, se supara si o cearta spunand chiar ca este dezamagita. Reactia fetitei: ,, Data viitoare, nu iti mai spun nimic!"

     Aceasta a fost intamplarea...

     Ce a gandit de fapt copilul:

     Constienta de faptul ca este posibil ca si in alta imprejurare sa greseasca, fetita da un avertisment serios mamei:

,, Ai grija cum te comporti cu mine atunci cand fac ceva nepotrivit sau am un comportament indezirabil, lucruri normale pentru un copil. Eu nu sunt pregatita si nici nu vreau sa incasez de la voi adultii prea multe critici! Ati face bine sa ma intelegeti, sa ma iubiti si sa ma incurajati ca si alta data, cand voi gresi sa vin sa va spun. Ti-am spus despre greseala mea deoarece am constientizat-o si pentru ca am nevoie de suportul tau, draga mea mama, am nevoie sa imi spui ca se intampla sa gresim, chiar si tu gresesti si chiar si doamna invatatoare! Asa ca, daca vrei sa fiu sincera mereu, te rog sa incerci:

1. Sa fii sincera cu mine si tu! Iti amintesi, mi-ai spus ca daca nu mint, nu te vei supara si vom vorbi deschis despre orice.

2. Incurajeaza-ma, sterge-mi lacrimile si du-ma la plimbare inainte sa ma apuc iar de teme, caci dupa reactia doamnei invatatoare s-ar putea sa nu-mi mai placa atat de mult la scoala.

3. Nu uita nicio clipa ca am nevoie de tine, parintele meu, stalpul pe care ma sprijin, oricand!"

4. Sa nu ma etichetezi! Astfel, ma vei descuraja! 

Toate acestea sunt in mintea unui copil, dar nu pot fi inca spuse concret, asa ca el inlocuieste cele de mai sus cu o usoara regresie emotionala. Va plange, se va izola, se va inchide in el, se va opune sau va minti.

Oare minciuna nu este determinata si de felul in care ne educam copiii?

Aptitudinile copiilor. Cum se pot descoperi si cultiva sanatos?

 Ma gandesc sa il dau la pian, dar deja face karate, inot, germana si teatru. Oare e prea mult?

 Dar cati ani are ?

 4.

     Bunele intentii ele parintelui in privinta educatiei propriului copil, pot duce cu usurinta la suprasolicitarea acestuia. Este de preferat ca inainte de a alege pentru copilul nostru o activitate de educatie complementara, un sport sau un program optional educativ sa ne convingem de faptul ca alegerea respecta cateva criterii simple:

- copilul manifesta aptitudini de o anumita natura, care pot fi dezvoltate ( talent la muzica, desen, actorie, interes pentru un domeniu artistic).

- parintele observa dificultati de comunicare si relationare la propriul copil. In aceste conditii, orice activitate de grup poate contribui la dezvoltarea abilitatilor socio-emotionale si in perspectiva, la formarea unei personalitati adaptate diferitelor medii sociale;

- dorinta copilului este un alt indicator! Dupa 4-5 ani copilul, pe langa manifestarea concreta a tipurilor de inteligenta predominante, are acces la mai multa informatie, interactioneaza in cadrul diferitelor medii educogene si isi poate exprima dorinta de a aprofunda un anumit domeniu;

- nicio activitate de acest gen nu poate inlocui timpul de calitate petrcut cu parintele, iar nevoia de comunicare, valorizare si confirmare din partea acestuia, primeaza;

- parintele trebie sa se informeze cu privire la cadrul in care se desfasoara activitatile educationale, la felul in care trainerul/antrenorul/profesorul conduce programul si, in special, la starea emotionala a copilului in timpul acestor actiuni;

- sportul este singurul domeniu necesar tuturor, spre care este bine sa ne orientam de timpuriu, el avand beneficii asupra dezvoltarii organismului si indicand perspective developmentale personale indiferent de varsta celui care il practica. Cu toate acestea, daca observam abilitati motrice foarte dezvoltate, o inteligenta kinestezica remarcabila, este bine ca activitatea sportiva sa predomine, iar celelalte activitati optionale sa cada intr-un plan secundar. Este dificil pentru un copil sa faca fata unui program foarte incarcat la scoala, acasa, dar si la sala de sport, dans si muzica in acelasi timp.

     In concluzie, cand alegem un anumit numar de programe optionale pentru copil, fie ca acest lucru se intampla in scoala, gradinita sau in afara programului acestora, este bine sa tinem cont, inca o data de varsta, dezvoltarea fizica, aptitudinile, nevoile si dorintele copilului.